Ultime visite

'O muorto 'e famma' di R. Viviani

'Si appiccio nu cerino 'nnanze 'a panza
se vede 'o ttrasparente 'areto 'e rine.
'A verità, parlanno cu crianza,
ce tengo sulo ll'acqua 'int' 'e stentine.
Ah! Sto debbole abbastanza.
Me saglie tutto 'o sanghe 'a parte 'a capa.
Mme veco 'e palummelle 'nnanze a ll'uocchie.
Pare ca 'a terra, 'a sotto, me s'arapee
già sto scunucchianno 'int' 'e ddenocchie.
Comm'è ppesante 'a vita!
Uh, mamma mia! aiutateme!
Mo moro! Gente! Gente!
No, m'è passato: è niente:
m' 'o ffa primm' 'e magna'.
Diceno: «Va te sfame 'int' 'a taverna».
«E 'e sorde?» «Faie nu pigno».
«E che me 'mpigno?»
Io, si 'a miseria fosse na lucerna,
rappresentasse 'a parte d' 'o lucigno.
Pe' me nun c'è risorsa!
Me vengo quacche oggetto? E che me danno?
Avarri' 'a truva' quacche amatore.
Ce sta sta sciassa, già se sta sfrangianno,
ma è sempe nu capetto d'autore.
Papà spusaie cu chesta!
E i' scapestrato, 'a sciupo,ma è pe' necessità:
pecchè n'ata sciammeriamo nun m' 'a pozzo fa'.
Ce sta n'amica mia ca mme vo' bene:
e io mo m' 'a sposo e 'a levo 'a miez' 'a via.
'A voglio fa' fà 'a vita d' 'a signora:
nun 'mporta ca nun mangia a' tratturia,
nè a' casa, nè all'otèl.
Ma, si nun magna, 'a faccio vesti' bbona:
comme vest'io. E pare ca, addò jammo,
'a ggente sott' 'o colpo se n'addona
ca simmo 'a marca 'e fabbrica d' ' famma:
'o stemma d' 'a miseria.
Embè, tra ll'ati guaie,'a notte è n'arruvina:
me sonno a Cuncettina
pe' mme ferni' 'e 'nguaia'.

Nessun commento:

Posta un commento